În ultimele zile, termocentralele care fac parte din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO) s-au situat în mod constant pe primul loc în ceea ce privește producția de energie electrică pe bază de cărbune la nivel național. Energia produsă de aceste unități a depășit o medie de o mie de megawați, consolidând poziția Complexului Energetic Oltenia drept cel mai important producător de energie pe cărbune din România.
Complexul a demonstrat o capacitate de răspuns eficientă în contextul valului de căldură extremă care a afectat țara în ultimele zile, reușind să asigure continuitatea alimentării cu energie electrică. Termocentralele din cadrul Complexului au fost solicitate în mod expres de către Dispeceratul Energetic Național să susțină sistemul energetic național, ca parte a măsurilor menite să stabilizeze rețeaua și să răspundă cererii sporite generate de condițiile meteorologice nefavorabile.
În prezent, Complexul Energetic Oltenia dispune integral de toate cele trei sucursale ale electrocentralelor sale principale: Rovinari, Turceni și Ișalnița. Aceste unități funcționează la capacitate optimă, contribuind semnificativ la producția totală de energie pe cărbune din România și asigurând astfel suportul necesar sistemului energetic în această perioadă.

