AcasăActualitatePeste 2.000 de pacienți au fost consultați la un cabinet din cadrul...

Peste 2.000 de pacienți au fost consultați la un cabinet din cadrul Ambulatoriului Integrat

Peste 2150 de pacienți au beneficiat de consult de specialitate în primele șase luni ale acestui an, la Cabinetul de Urologie al Ambulatoriului Integrat.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în cursul anului 2024 au fost consultați 4.176 pacienți. În Secția Urologie au fost internați și tratați anul acesta 759 de pacienți (primele șase luni), iar anul trecut-1483 pacienți (12 luni).

„În Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu gorjenii pot beneficia de consulturi de specialitate gratuite în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie/medicul specialist sau contracost, dacă sunt neasigurați.

Atunci când ai probleme la nivelul aparatului urinar este nevoie să consulți un medic urolog specializat în astfel de afecțiuni.
La Cabinetul de Urologie din Ambulatoriul Integrat, de luni până vineri, medicii urologi ai Secției Urologie oferă consultații. Aici îi veți găsi, în funcție de program, pe dr. Constantin Mădălin Dinu, medic primar urologie; dr. Ciprian Guță, medic primar urologie, dr. Cătălin Folcuți, medic primar urologie, dr. Daniel Dănilă, medic specialist urologie.
Medicii urologi au experiență în diagnosticul și tratamentul medicamentos și chirurgical al unei game variate de afecțiuni, de la calculi (pietre) la rinichi, până la cancer de prostată. Aceștia consultă atât bărbați, cât și femei, iar dacă pacienții au nevoie de internare, sunt îndrumați spre Secția Urologie a SJU Târgu-Jiu“, au informat reprezentanții Spitalului Județean.
Printre cele mai frecvente afecțiuni urologice se numără: infecțiile de tract urinar, pietre la rinichi, incontinența urinară, cancerul de prostată/ al vezicii urinare.
Programările la Cabinetul de Urologie din cadrul Ambulatoriului Integrat se pot face la nr de telefon 0741151346, la Registratura Ambulatoriului sau online.
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente