AcasăEditorialEnclavizări

Enclavizări

România este împărţită în 41 de judeţe şi sectorul agricol Ilfov. Fiecare judeţ este o enclavă bicefală cu două forme de conducere, una administrativă, însă, care are mai mult rol de decor şi alta politică, gestionarul administrativ al resurselor materiale. Este o anomalie ca un grup de politicieni să ajungă să ia decizii economice şi de dezvoltare precum nişte experţi calificaţi în domeniul administraţiei. Instituţia Prefecturii şi a Consiliului Judeţean au la dispoziţie mai multe structuri funcţionăreşti a căror activitate nu poate fi performantă, deoarece fiecare angajat ajunge să fie dominat de obedienţă şi se îndepărtează de profesionalism. Regionalizarea României nu s-a putut face, deoarece una din cele două structuri, cea politică ar fi trebuit să dispară. În acest fel nici politica naţională nu ar fi rezistat cu actuala formulă de politicieni naţionali, deoarece s-ar fi diminuat posibilităţile de recompensare a camarilelor. Aceste grupări şi-au pierdut calitatea de tampon politic, ideologic sau doctrinar şi au căpătat valenţe semi legale din cauza faptului că sunt formate din persoane oportuniste, uneori inculte, alteori necinstite. Pericolul diluţiei democraţiei este şi mai mare în cele peste 5.000 de localităţi componente ale judeţelor unele cu mai puţin de 1.000 de locuitori. Poporul plăteşte armata de aleşi din taxele şi impozitele locale, care nu au crescut atât de mult datorită intervenţiei de la bugetul de stat în detrimentul unor investiţii necesare pentru atingerea standardelor de civilizaţie compatibile cu Europa. Poporul plăteşte mii de consilieri locali şi judeţeni alte mii de funcţionari, primari şi viceprimari, doar pentru a păstra în vigoare nişte structuri anacronice la care urmaşii comuniştilor pe funcţii nu pot renunţa. Aceasta este principala cauză a sărăciei totale în care am intrat. Statul are instrumente de control, dar şi o justiţie care judecă şi iartă toate greşelile acelora care împart cu acceptul naţiunii pauperizarea ţării în ultimii 20 de ani. Ce este de făcut? Poporul naiv va alege la fel de prost ca şi până acum. Statul milos şi justiţia lui binefăcătoare vor casa toate daunele de pe etajele puterii locale şi judeţene şi în vara aceasta. Despre relele pe care le-au făcut aleşii în aceşti ani nu se mai poate afla nimic. Ziariştii de anchetă sunt puşi la zid, posturile de radio şi televiziune locale sunt blocate. În Gorj 25 la sută din alegători caută loc de muncă sau lucrează în Europa, aflată şi ea în criză. Cei care sunt în ţară şi au serviciu vor fi obligaţi să voteze cum li se cere, ca să nu îşi piardă slujba. Singurii care se duc la vot, dar care nu au treabă cu el sunt pensionarii şi mulţi dintre ei votează pentru un mic şi o bere. Astfel sistemul de vot din vara aceasta va fi ca în ţara lui Idi Amin, dar parcă acesta era un dictator şi nu avea constituţie democratică.

Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente