Este furnicar în piețele din Târgu Jiu. Oamenii au început să facă cumpărăturile pentru sezonul rece. Se caută roșii, ardei, vinete dar și alte legume proaspete care permit conservarea peste iarnă. În târgul de gross de la Drăgoieni au ajuns comercianți din toate Oltenia. ” Suntem de la Răcari. Avem gogoșar și vinete și kapia. Am muncit o vară și acum vrem să culegem roadele, cum s-ar zice. Nu sunt scumpe, negociem în funcție de cantitate”, susține un comerciant.
” Avem roșii pentru bulion, gustoase si aromate, soiuri comune. Cu puțin de ardei faci o pastă pentru orice mâncare „, susține un alt comerciant.
Prețurile sunt acceptabile. Pentru un kilogram de capia, gorjenii scot din buzunare între 4 și 6 lei, gogoșar între 6 și 8 lei, vinete 3-4 lei kilogramul, ceapa 2 lei/ kilogram.




