AcasăActualitateGinecologul care a primit mustrare de la Colegiul Medicilor din România, după...

Ginecologul care a primit mustrare de la Colegiul Medicilor din România, după ce o gravidă l-a acuzat de malpraxis, a atacat la Tribunalul Gorj sancțiunea disciplinară

Medicul Damian Dițescu, șeful Secției Ginecologie a Spitalului Orășenesc Bumbești Jiu, a fost sancționat disciplinar de către Colegiul Medicilor din România. Acesta a atacat, însa, în instanță sentința CMR care, în urma cercetării disciplinare, i-a dat acestuia o mustrare. Decizia CMR vine în baza unei contestații a unei foste paciente a medicului ginecolog, care a ajus in stare gravă în august 2023 la SJU Târgu Jiu, cu fătul mort în pântece. Ancheta CMR, la Gorj și în capitală, a durat doi ani de zile, cea a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj încă nu s-au terminat.

Femeia era gravidă în 36 de săptămâni iar în două luni ar fi trebuit să aducă pe lume o fetiță. Din păcate, pacienta din Târgu Jiu și-a pierdut copilul, iar viața i-a fost pusă în pericol. Fosta pacientă a înregistrat o plângere penală împotriva doctorului Dițescu, dosarul fiind în cercetare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, și l-a reclamat pe ginecolog și la Colegiul Medicilor Gorj.

Acest organism decide însă in decembrie 2023 că doctorul nu este vinovat de acuzațiile fostei paciente, în cauză fiind vorba despre malpraxis, dar reclamanta contestă soluția la Colegiul Medicilor din România. Acest organism sancționează ginecologul șef de secție la 70 de ani. Ditescu contestă însă în vara acestui an sentința CMR, dosarul fiind pe rolul Tribunalului Gorj. Primul termen va avea loc luna viitoare, existând o amânare urmare a protestului recent din Justiție.

Între timp, o altă pacientă a doctorului pățește același lucru ca și gravida din august 2023 și ajunge în aceiași stare la SJU Târgu Jiu cu copilul mort în ea. Grav este că alte două cazuri similare mai au loc tot anul acesta la spitalul din Bumbești Jiu, în martie și în august. Până acum sunt patru cazuri de acest tip, patru gravide nereușind să își ducă sarcinile la final deoarece în opt luni și jumătate le moare copilul in ele, diagnosticul fiind desprinderea placentei. Toate au sarcinile supravegheate de către ginecologul Dițescu.

Medicul pensionar Dițescu este șeful Secției Ginecologie a Spitalului Bumbești Jiu la vârsta de 70 de ani, cu acordul Consiliului de Administrație al unității medicale. DSP Gorj a făcut un control la Spitalul din Bumbești Jiu la finalul săptămânii trecute după ultima tragedie. Raportul de control nu a fost făcut public  încă de către DSP Gorj. 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente