AcasăActualitateCNA anchetează scandalul „Las Fierbinți”: ministrul Radu Miruță, menționat în serial într-un...

CNA anchetează scandalul „Las Fierbinți”: ministrul Radu Miruță, menționat în serial într-un context cu „dosare penale” și „pușcărie pe loc”

Un nou episod din popularul serial „Las Fierbinți” (sezonul 27, episodul 14) a stârnit o furtună mediatic după ce numele ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a fost rostit explicit într-un dialog savuros, dar controversat, între personajele Primarul Vasile și Robi.

Scena în care se vorbește despre „comisii”, „dosare penale” și „pușcărie pe loc” a fost percepută de o parte dintre telespectatori ca o formă de promovare mascată a ministrului, un politician care, potrivit presei, este „mereu preocupat de imaginea personală” și „nelipsit din filmări, cu lavalieră în piept”.

CNA s-a autosesizat: „Vom dezbate cazul în ședință publică”

Președinta Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Monica Gubernat, a confirmat pentru Cancan.ro că instituția s-a autosesizat și va analiza episodul într-o ședință publică:

„Mă voi autosesiza pe acest subiect. Vom dezbate cazul în ședință publică!”, a declarat Gubernat.

Cazul a fost preluat rapid de presa centrală și a devenit subiect de dezbatere intensă în mediul online, unde numeroși telespectatori au acuzat că *Las Fierbinți* a fost folosit ca instrument de imagine pentru Miruță.

Miruță, din nou în centrul atenției – dar nu pentru performanțele economice

Nu este prima dată când numele ministrului Radu Miruță apare în contexte care ridică semne de întrebare privind obsesia pentru promovare personală. În timp ce mediul de afaceri critică „haosul” din politicile economice, ministrul pare mai prezent în spațiul mediatic decât în reformele promise.
Acum, asocierea sa cu un scenariu de comedie care face referire la anchete și „primari prinși cu mâinile până la cot” a devenit subiect de ironii publice și suspiciuni de manipulare mediatică.

Experții avertizează: posibil caz de publicitate politică nemarcată

Deși nu există o campanie electorală în desfășurare, specialiști în comunicare atrag atenția că menționarea directă a unui nume real de politician poate fi interpretată drept publicitate politică nemarcată, fapt interzis de legislația audiovizuală.

Până la această oră, Pro TV nu a emis un punct de vedere oficial, iar CNA urmează să stabilească dacă episodul a încălcat regulile privind neutralitatea politică și conținutul audiovizual.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente