Zi de mare sărbătoare astăzi pentru două familii cu posibilități reduse din Ploștina și Roșiuța. Asta deoarece membrii acestor familii, cu patru copii în total, au primit vizita reprezentanților PSD Motru. Cosmin Morega, președintele organizației municipale, împreună cu numeroși membrii ai organizației, a împărțit aceste cadouri acestor familii, beneficiarii fiind mai mult decât fericiți.





Din donația membrilor PSD s-au achiziționat achiziționat produse alimentare, dulciuri, răcoritoare, fructe. S-au oferit și hăinuțe și jucării dar chiar și un cărucior. De altfel, fiecare caz are o poveste despre destine, noroc, în spatele cărora se află oamenii, copii.
„Ca în fiecare an nu stăm nepăsători. Astfel că PSD Motru a dovedit că îi pasă. Îi pasă de semeni, de cetățenii mai puțin norocoși și oferă sprijin”, a transmis Cosmin Morega, președintele PSD Motru.

