AcasăEveniment24 de ore în arest pentru încălcarea ordinului de protecție

24 de ore în arest pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 36 de ani, din Târgu Jiu, a fost reținut de polițiștii din Turceni, după ce a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa.

„În seara de 17 decembrie a.c., ora 21:40, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizați prin apelul 112, de o femeie de 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști, la data de 15 decembrie a.c., față de fostul său concubin, de 36 de ani, din aceeași localitate.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în timp ce apelanta se deplasa spre municipiul Craiova a fost urmărită de acesta cu autoturismul, iar pe raza comunei Plopșoru, ar fi oprit într-o parcare, moment în care lângă autoturimsul său a oprit și bărbatul, spunându-i că o va aștepta la intrare în municipiul Craiova, după care și-a continuat deplasarea, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, prin care s-a dispus păstrarea unei distanțe de 50 m față de femeia de 34 de ani, de reședința acesteia și de locul său de muncă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinului de protecție provizoriu, față de cel în cauză fiind luată măsura reținerii pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj.

Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legal, a transmis IPJ Gorj.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente