AcasăEvenimentVIDEO Femeie de 85 de ani, din Bâlteni, salvată din casa cuprinsă...

VIDEO Femeie de 85 de ani, din Bâlteni, salvată din casa cuprinsă de flăcări de un polițist curajos

Un polițist curajos din comuna Bâlteni, județul Gorj, a reușit, duminică, 18 ianuarie, să salveze o bătrână de 85 de ani dintre-o casă cuprinsă de flăcări. Acesta a intrat în locuință și să o scoată afară pe bătrâna imobilizată la pat.
„Totul s-a petrecut ieri, în jurul orei 12:00 în localitatea Bâlteni, județul Gorj unde o locuință a fost cuprinsă de fum și flăcări, iar o femeie în vârstă de aproximativ 85 de ani se afla în interior.
 Observând incendiul, colegul nostru Păsărin Răzvan Augustin nu a ezitat!
A pătruns în casa plină de fum și, chiar dacă bucățile de tavan desprinse au făcut intervenția extrem de periculoasă, a identificat victima ce se afla imobilizată la pat, a scos-o pe brațe și a condus-o într-o zonă sigură.
A fost apelat numărul de urgență 112, zona a fost delimitată pentru protecția celorlalți până la sosirea echipajelor de intervenție.
Colegul nostru este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția 2023 și își desfășoară activitatea în prezent la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Capitalei.
Respect pentru curaj, profesionalism și spirit de sacrificiu!“, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente