Domnica Trop, o autentică interpretă de muzică populară din județul Gorj, aproape de granița cu județul Gorj, declarată „Tezaur Uman Viu“, s-a stins din viață. Ani la rândul, aceasta a fost cinstită în Gorj prin organizarea Festivalului Național al Copiilor „Domnica Trop“, sub organizarea publicistului gorjean Dorin Brozbă.
„De puține momente, am aflat cu multă tristețe, de trecerea în Dreapta Domnului a renumitei Domnica Trop, din Isverna Mehedințiului, model de valoare, de modestie și de românism autentic, pentru zeci de generații ale acestei țări frumoase.
Drum ușor printre cetele de îngeri, dragă mumă Domnica Trop!“, este mesajul transmis de către Dorin Brozbă
„Considerată o voce rar întâlnită“
În anul 2013, Domnica Trop a fost desemnată „Tezaur Uman Viu“.
„Considerată ciocârlia din Munții Mehedințiului, a fost descoperită la vârsta de 35 de ani de învăţătorul Vasile Căpăstraru, care a prezentat-o soliştilor Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu. Cei doi, aflaţi într-un turneu la Izverna (1973), au ajutat-o să-şi înregistreze piesele la Radio Bucureşti.
A cucerit prin melodicitatea aparte și a adus lumii un repertoriu specific zonei muntoase de confluenţă dintre județele Mehedinţi şi Caraş Severin, zonă pe care nu a părăsit-o decât ca să participe la marile festivaluri sau când este invitată la studiou.
Este considerată o voce rar întâlnită, nu doar în această zonă de sub munte a Olteniei, ci chiar în Europa“, se arată pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului