AcasăActualitateFost prefect al județului Gorj, instalat în funcția de secretar general al...

Fost prefect al județului Gorj, instalat în funcția de secretar general al Ministerului Justiției

Ion Claudiu Teodorescu a fost numit secretar general al Ministerului Justiției pentru o perioadă de șase luni, potrivit unei decizii semnate de premierul Ilie Bolojan și publicate miercuri, 21 ianuarie, în Monitorul Oficial.

Documentul oficial precizează că, începând cu aceeași dată, Teodorescu – consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul ministerului – va ocupa temporar funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici.

Cu o experiență de peste două decenii în administrația publică, Ion Claudiu Teodorescu și‑a început cariera în 2004, ca expert parlamentar în cabinetul lui Victor Ponta. Ulterior, a devenit șef de cabinet și consilier personal al acestuia, după numirea lui Ponta ca ministru.

Între anii 2010 și 2012, Teodorescu a fost membru în Adunările Generale ale mai multor companii de stat. Ulterior, cu susținerea Partidului Social Democrat, a fost numit prefect al județului Gorj, funcție pe care a deținut‑o până în 2014. În același an, în timpul Guvernului Ponta, a fost desemnat secretar general adjunct al Ministerului Justiției.

Revocat din funcție în decembrie 2015, a fost ulterior numit membru al Consiliului Național de Integritate, la propunerea grupului PSD din Parlament. A revenit în Ministerul Justiției în 2017, iar în iulie 2025 a fost reconfirmat ca secretar general adjunct, tot pentru șase luni.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente