Consumatorul care anunță incidentul, pe rețele de socializare, susține că ar fi un consumator vechi ai celebrei cofetării de unde a cumpărat prăjitură respectivă. 
„Nimic de comentat până în acesta seara când în una din prăjiturile copilului meu de 5 ani am găsit un melc. Mă întreb oare dacă o fi o noua rețetă de care oameni simpli ca noi nu am auzit sau doar e bătaie de joc. Am fost să le spun despre acesta neplăcere pe care mi-au creat-o, ținînd cont ca copilul mai mâncase o prăjitură înainte de asta. Am fost întrebat dacă am mâncat prăjitură la locație sau acasă, când le-am spus acasă mi s-a spus ca l-aș fi pus eu intenționat. Chiar nu își dau seama ca sunt foarte mulți copii care mănâncă zilnic de la ei, chiar nu gândesc ca se pot îmbolnăvi Ca drept rezolvare “șefa “ mi-a propus să merg să văd laboratorul să văd cât de curat este”, a scris părintele, arătând cu fotografii dovada.
„Eu unul nu sunt de specialitate să-mi dau cu părerea așa ca voi merge mai departe și voi face sesizare la ANPC – Autoritatea Națională pentru Protectia Consumatorilor poate ei vor putea să facă ce în legătură cu acest lucru”, a completat consumatorul nemulțumit.

