Viorel Caragea, fost inspector-șef al Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, a fost desemnat administrator special al Uzina Mecanică Sadu, unitate industrială din Bumbești-Jiu.
Ordinul de numire a fost semnat de ministrul Economiei, Irineu Dărău, și a fost transmis în cursul acestei dimineți către conducerea societății.
În prezent pensionar, Caragea a avut o carieră îndelungată în structurile Ministerului Afacerilor Interne și a candidat, în trecut, pentru funcția de primar al municipiului Târgu Jiu. De-a lungul timpului, a fost președinte al Partidul Ecologist Român, a activat pentru scurt timp în Uniunea Salvați România, iar în 2024 s-a înscris în Alianța pentru Unirea Românilor.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, numirea ar fi avut loc pe filiera USR și a vicepremierului Radu Miruță, considerat un apropiat al fostului comisar-șef. Miruță este cel care l-ar fi adus pe Caragea în USR, formațiune din care acesta a demisionat ulterior, în urma unor critici interne. În spațiul politic local, Caragea a fost asociat cu fostul premier Victor Ponta, fiind numit la conducerea IPJ Gorj în perioada în care acesta ocupa funcția de prim-ministru.
Viorel Caragea a fost considerat unul dintre cei mai controversați șefi ai Poliției din județ. De-a lungul mandatului său au fost formulate mai multe plângeri penale împotriva sa, însă niciuna nu a dus la trimiterea în judecată. De asemenea, au existat nemulțumiri exprimate public inclusiv din interiorul instituției.

