Unul dintre salariații Complexului Energetic Oltenia(CEO) cere aprobarea de urgență a unui program social. În acest fel, angajații vor fi protejați, în cazul în care vor avea loc disponibilizări de personal neprevăzute. Marius Cătălin Berca, angajat al Carierei Miniere Roșia, din Complexul Energetic Oltenia, susține că trebuie menținute salariile compensatorii în viitorul Contract Colectiv de Muncă și extinsă perioada venitului de completare de la 2 la 4 ani.
Program de protecție
„Cred că toată lumea este convinsă că trăim finalul acestei companii. Nimeni nu mai poate întoarce PNRR, unde s-a scris clar că România renunță la cărbune. Din păcate, la CEO nu s-a pus nimic în loc și nu avem nicio investiție nouă realizată. Putem ajunge astfel oricând într-o situație economică dificilă, mai ales că Guvernul vorbește despre pierderi pe anul trecut. Lucrurile acestea se adună. De unde bani pentru certificate și pentru salarii. Este clar că vom fi din ce în ce mai puțini. Sunt oameni care mai au 4 – 5 ani până la pensie. Trebuie să îi punem la adăpost cu un venit de completare pe 4 ani și cu salarii compensatorii. La CEO e nevoie urgentă de un program social. E nevoie de o tranziție justă. În Bulgaria se dau 50.000 de euro salarii compensatorii. Oamenii au dreptul la pensie dacă se apropie de 50 de ani. Au muncit în condiții foarte grele. Cine știe cât mai au de trăit. Îi putem susține cu un venit de completare pe 4 ani. Cred că nimeni nu vrea șomeri din minerit la 50 de ani. Soluții sunt. Sindicatele trebuie să își dea mâna acum la final și să facă ce trebuie.”, a menționat Marius Cătălin Berca, salariat al Complexului Energetic Oltenia în cadrul Carierei Miniere Roșia.

