De la sediile CE Oltenia, în centrul municipiului Târgu Jiu! Trei sute de salariați ai companiei au protestat astăzi, asta pentru că de la 1 aprilie în jur de 1500 de salariați, angajați pe perioadă determinată, ar rămâne fără loc de muncă. Este a treia zi de proteste în lanț, în fața sediului executiv al CE Oltenia, pentru problema socială ridicată de angajații companiei.
Astăzi, liderii de sindicat, oficialii companiei și parlamentarii de Gorj au avut o discuție la sediul din Debarcader al CEO. Întâlnirea a fost organizată de două federații sindicale din companie. Protestatarii au traversat astfel orașul și au mers, pe jos, spre locul întâlnirii, așteptând astfel rezultatele.
În urma discuțiilor avute, parlamentarii de Gorj susțin că o parte din cei 1.500 de angajați vor avea contractele de muncă prelungite. Deocamdată, nu se știe numărul exact al celor care ar avea contractele reînnoite. Cei din companie au anunțat deja că vor face o analiză pe fiecare carieră în parte.

