AcasăEvenimentTată și fiu din Târgu Jiu, în același dosar penal, după perchezițiile...

Tată și fiu din Târgu Jiu, în același dosar penal, după perchezițiile DIICOT de joi dimineața

Manu Gherghe si Constantin Emanuel Gherghe, tata și fiu, subt vizați de același dosar penal de camătă și șantaj, instrumentat de către DIICOT Gorj. Tatăl, Manu Gherghe, a petrecut 24 de ore după gratii după perchezițiile DIICOT de ieri, iar în această după-amiază a fost pus 60 de zile sub control judiciar, în timp ce fiul său se află in Germania, reținut într-un dosar de furt. Pentru cel din urmă s-a disjuns cererea de arestare în lipsă făcută de către procurorul DIICOT Gorj. După gratii, pentru trafic de droguri, a rămas doar Răzvan Bădița, consumator cunoscut care ar fi vândut însă droguri unui polițist sub acoperire. Reamintesc că, polițiștii ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, „au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, complicitate la camătă și trafic de droguri de mare risc. Din actele de urmărire penală a rezultat că, în cursul anului 2024, pe baza relațiilor de familie, două dintre persoane, dintre care una se sustrage urmăririi penale, împreună cu o altă persoană cercetată, ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii unor importante sume de bani din oferirea de împrumuturi cu dobândă”, a transmis IPJ Gorj, cu trimitere la familia Gherghe.

Astfel, în perioada 2024 – 2025, deși nu ar fi fost autorizați, două dintre persoane ar fi dat sume de bani, cu titlu de împrumut, mai multor persoane vulnerabile, identificate de către cel de-al treilea membru al grupului. Ulterior, prin amenințarea cu acte de violență, cei în cauză ar fi determinat persoanele vătămate să plătească dobânzi cuprinse între 50 și 100%. De asemenea, unul dintre membrii grupării de criminalitate organizată, împreună cu o altă persoană, neafiliată, ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Gorj, droguri de mare risc, cocaină și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cu suma de 500 de lei, pentru un gram.

„În urma a 6 percheziții efectuate în cursul zilei de ieri, au fost descoperite și ridicate sume de bani în lei, euro, franci elvețieni și dolari, 39 de comprimate de ecstasy, diferite cantități de substanțe pulverulente și cristaline, peste 100 de tablete și fiole din categoria antidepresivelor, obiecte purtând urme de substanță, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă. La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea celor 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, complicitate la camătă și trafic de droguri de mare risc”, a completat IPJ Gorj.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile. Doar unul dintre cei trei au primit însă 30 de zile, Manu Gherghe și Silviu Mladin au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile. De asemenea, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au solicitat arestarea în lipsă a persoanei care se sustrage urmăririi penale. În acest caz, s-a disjuns cauza, fiul lui Manu Gherghe fiind reținut pentru furt in Germania.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj

 

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente