AcasăActualitateȘcolile din patru comune din Gorj vor fi modernizate cu fonduri europene....

Școlile din patru comune din Gorj vor fi modernizate cu fonduri europene. O fostă școală va fi transformată într-un centru multifuncțional

Școlile din Albeni, Săulești, Crușeț și Runcu, județul Gorj, vor fi modernizate cu fonduri europene prin Programul Regional Sud Vest Oltenia.
Fondurile alocate se ridică la 9 milioane de euro. 
„Educația nu are nevoie doar de profesori dedicați și elevi implicați, ci și de școli modernizate, eficiente energetic și adaptate vremurilor noastre.
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Gorj, au fost înmânate șase contracte de finanțare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia pentru investiții în unități de învățământ și clădiri publice din mediul rural.
Valoarea totală a proiectelor se apropie de 9 milioane de euro, iar finanțarea nerambursabilă este de 8 milioane de euro. Lucrările vor fi realizate pentru peste 3.300 metri pătrați de clădiri publice din județul Gorj.
În prezența președintelui CJ Gorj, Cosmin Mihai Popescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a înmânat contractele de finanțare pentru investițiile care vor fi implementate de primăriile comunelor Albeni, Săulești, Crușeț și Runcu.
Proiectele includ modernizarea a patru școli, a unui cămin cultural și transformarea fostei Școli Dobrița din Runcu într-un centru multifuncțional pentru copii și tineri, unde vor putea fi organizate ateliere, programe afterschool și activități educaționale.
Lucrările prevăd termoizolarea clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor vechi, modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, iluminat LED, sisteme moderne de ventilație, pompe de căldură și panouri fotovoltaice.
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente