Conducerea Clubului Sportiv Municipal (CSM) Târgu Jiu a transmis un mesaj de profundă tristețe după moartea fulgerătoare a tânărului baschetbalist Rareș Sgondea, victimă a gravului accident rutier petrecut noaptea trecută în comuna Lelești.
„Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea prematură în neființă a lui Rareș Sgondea, tânăr sportiv legitimat la CSM Târgu Jiu. Nu există cuvinte care să poată alina o asemenea durere”, se arată în mesajul clubului.
Rareș Sgondea a evoluat la echipele de juniori U16 și U18 ale CSM Târgu Jiu, unde a impresionat prin pasiune, bucurie și dăruire. De asemenea, el a activat ca arbitru în cadrul Asociației Județene de Baschet Gorj și era elev la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.
„Ne vom aminti mereu de pasiunea, bucuria și dăruirea cu care a purtat echipamentul clubului nostru. În aceste momente de grea încercare, suntem alături de familie și de întreaga comunitate sportivă. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor rămași să le ofere puterea de a trece peste această pierdere greu de imaginat!”, au mai transmis reprezentanții CSM Târgu Jiu.
Tânărul sportiv a decedat la doar 16 ani în urma accidentului rutier din localitatea Lelești, accident în care alți patru tineri au fost răniți.

