Exploatarea de grafit de la Baia de Fier, închisă de ani de zile și trecută pe lista exploatărilor miniere închise, ar putea fi redeschisă. Guvernul se pregătește să aprobe în perioada următoare hotărârea care va permite reluarea demersurilor, iar autoritățile estimează că primele activități ar putea începe în 2028.
Anunțul a fost făcut de vicepremierul și ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, împreună cu ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău. Proiectul de hotărâre de Guvern a parcurs deja o parte importantă din procedura de avizare și se află în ultimele etape înainte de adoptare.
„Exploatarea de grafit de la Baia de Fier era pe o listă a exploatărilor închise, există și o hotărâre de guvern în acest sens. Acum, din Ministerul Economiei a ieșit hotărârea de guvern, pe care am semnat-o și eu ca vicepremier, pentru deschiderea exploatării de la Baia de Fier”, a declarat Radu Miruță.
Proiectul a primit deja avizul Ministerului Mediului. Pentru adoptare mai sunt necesare avizele Ministerului Finanțelor și Ministerului Justiției.
„Am obținut, de curând, și avizul de la Ministerul Mediului, suntem pe etapele finale de avizare la Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției. Este deschiderea lacătului pentru ca exploatarea grafitului de la Baia de Fier să devină realitate”, a afirmat Irineu Darău.
După aprobarea în Guvern, va fi organizată o licitație internațională pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate și a altor documentații necesare. Proiectul va fi derulat în mai multe etape, iar pentru prima dintre acestea a fost deja depus un proiect.
România poartă, totodată, discuții cu Comisia Europeană pentru identificarea unor posibilități de finanțare. Autoritățile consideră că reluarea exploatării de la Baia de Fier ar putea reprezenta un exemplu de valorificare a resurselor și de relansare a unor activități industriale abandonate.
„Sperăm ca în 2028 să poată începe primele activități de exploatare. Arătăm că se poate, că de la situații de stagnare sau chiar regres să ajungem la reînvierea unor industrii”, a mai spus ministrul Economiei.

