AcasăActualitateContinuă lucrările de infrastructură rutieră din Plopșoru

Continuă lucrările de infrastructură rutieră din Plopșoru

Lucrări de asfaltare au fost realizate pe tronsonul Deleni-Piscuri, în comuna Plopșoru!
“Continuăm lucrările de îmbunătățire a infrastructurii rutiere din comuna Plopșoru.
În aceste zile, au fost executate lucrări de refacere a asfaltului pe tronsonul de drum Deleni-Piscuri, intervenindu-se asupra zonelor degradate ale carosabilului. Prin aceste lucrări urmărim să oferim condiții mai bune și mai sigure de circulație atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru toți cei care tranzitează acest drum. Pentru mine, personal, fiecare lucrare realizată înseamnă respect pentru oamenii care mi-au acordat încrederea lor. Știu că mai sunt multe lucruri de făcut, dar important este să continuăm, pas cu pas, acolo unde este nevoie”, a transmis primarul comunei Plopșoru, Gigi Șoșoi.
Potrivit șefului acestui UAT, locuitorii comunei apreciază și felicită administrația locală pentru implicare și pentru faptul că, într-un timp scurt, au fost realizate mai multe lucrări importante pentru comunitate. “Sunt pași concreți care arată că, atunci când există seriozitate și implicare, lucrurile bune pot fi făcute. Pas cu pas, continuăm să îmbunătățim drumurile și condițiile de trai în satele comunei noastre”, a menționat primarul din Plopșoru.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente