Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a făcut publice două mesaje de recunoștință adresate personalului medical al unității, venite din partea unei mame de familie și a colegilor unui angajat al Poliției Municipiului Târgu Jiu, aflat în îngrijirea medicilor spitalului.
„Am întâlnit repere de profesionalism și umanitate” — mesajul unei mame
Într-un prim mesaj, o mamă, semnată Adina T., a povestit experiența prin care a trecut alături de fiica sa de 8 ani, aflată în ultimele săptămâni sub investigații medicale complexe. Femeia a ținut să mulțumească întregului personal implicat în cazul fetiței, începând cu cabinetul de pediatrie.
„Vă scriu din postura de mamă a unei fetițe de 8 ani, dornică să vă transmit profunda mea recunoștință pentru modul exemplar în care am fost tratate în ultimele săptămâni. Trecând printr-o perioadă delicată, cu investigații complexe pentru depistarea unor probleme de sănătate ale micuței mele, am întâlnit în instituția dumneavoastră repere de profesionalism și umanitate”, a scris aceasta.
Potrivit mesajului, drumul familiei în spital a început în cabinetul de pediatrie, unde dr. Buțu Minodora a preluat cazul fetiței, direcționând-o ulterior către cabinetele de alergologie (dr. Țîrcă Simona) și psihiatrie pediatrică (dr. Enculescu Radu), precum și către laboratorul de analize și serviciul de Radiologie.
Mama a subliniat abordarea empatică a personalului medical, mai ales important într-un context în care investigațiile pot fi intimidante pentru un copil. „Pentru un copil de 8 ani, investigațiile pot fi intimidante, însă blândețea cadrelor medicale i-a alungat teama. Mie, ca mamă, această conduită mi-a insuflat o încredere deplină în actul medical și certitudinea că ne putem reîntoarce oricând cu toată siguranța pentru sănătatea copiilor noștri”, a mai transmis Adina T., adresând mulțumiri întregii echipe medicale implicate.
Mulțumiri din partea Poliției Municipiului Târgu-Jiu
Cel de-al doilea mesaj a fost transmis de Colectivul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, care a ținut să mulțumească public medicilor Soare Claudiu și Sterie Ciprian, pentru intervenția chirurgicală și tratamentul acordat unui coleg, identificat cu inițialele B. Ionuț.
„Colectivul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu dorește să adreseze sincere mulțumiri domnului doctor Soare Claudiu și domnului doctor Sterie Ciprian pentru profesionalismul, implicarea și grija deosebită de care au dat dovadă în intervenția chirurgicală și tratamentul acordat colegului nostru, B. Ionuț”, se arată în mesajul instituției.
Colegii polițistului au subliniat că sprijinul oferit de cei doi medici a venit într-un moment dificil pentru acesta și pentru familia sa: „Într-un moment dificil pentru colegul nostru și pentru cei apropiați lui, competența, seriozitatea și atenția dumneavoastră ne-au oferit încredere și speranță. Vă suntem recunoscători pentru tot ceea ce ați făcut și pentru modul în care v-ați dedicat îngrijirii și recuperării colegului nostru.”
Cele două mesaje au fost făcute publice de conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, instituția transmițând la rândul ei mulțumiri pentru aprecierile primite din partea pacienților și a comunității.

