AcasăAdministratieInvestiție de peste 17 milioane de lei pentru turismul din Baia de...

Investiție de peste 17 milioane de lei pentru turismul din Baia de Fier. Ce se va construi în zona Peștera Muierilor

O nouă investiție majoră va transforma infrastructura turistică și de agrement din Baia de Fier. Contractul de finanțare pentru un proiect în valoare de peste 17,3 milioane de lei a fost semnat astăzi, investiția urmând să fie realizată în zona Peștera Muierilor – Cheile Galbenului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management.

Centru pentru sport, recreere și activități în aer liber

Potrivit proiectului, în zonă va fi amenajat un centru destinat activităților sportive, recreative și educaționale. Investiția va include mai multe facilități pentru mișcare și petrecerea timpului liber, printre care terenuri pentru tenis, padel, baschet și fotbal. Vor fi amenajate, de asemenea, spații destinate relaxării și activităților în natură, astfel încât turiștii care ajung la Peștera Muierilor să aibă la dispoziție mai multe opțiuni de petrecere a timpului în Baia de Fier.

Reprezentanții administrației locale susțin că obiectivul este ca vizita la Peștera Muierilor să reprezinte doar începutul unei experiențe turistice mai ample. „Ne dorim ca vizita la Peștera Muierilor să fie începutul unei experiențe mai ample la Baia de Fier. Mai multe activități pot însemna șederi mai lungi, vizitatori care revin și oportunități suplimentare pentru pensiunile, serviciile și antreprenorii locali”, a transmis primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turubăceanu.

Facilități cu acces gratuit pentru localnici și turiști

Investiția are și o componentă socială. Facilitățile sportive și de agrement vor avea acces liber și gratuit, fiind destinate atât locuitorilor comunei, cât și turiștilor. Copiii, tinerii și familiile din Baia de Fier vor putea utiliza noile spații pentru activități sportive, recreative și educaționale.

Proiectul urmărește astfel dezvoltarea zonei turistice din jurul Peșterii Muierilor, dar și crearea unor noi oportunități pentru comunitatea locală și pentru operatorii economici din turism.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente