Profesorul Ovidiu Vezure, de la Liceul de Arte Târgu Jiu, a fost comemorat luni, 5 octombrie, chiar de Ziua Educației. Profesori și elevi s-au strâns la mormântul acestuia pentru a-i aduce un omagiu.
„Astăzi, de Ziua Educației, ne îndreptăm gândul și către memoria unui profesor, Ovidiu Vezure, care a lăsat în urmă nu doar lecții, ci și amintiri, valori și oameni pe care i-a format.
Screenshot
Se împlinesc 6 luni de când nu mai este printre noi, dar un dascăl nu pleacă niciodată cu adevărat. Rămâne în sufletele elevilor, în amintirea colegilor și în tot ceea ce a sădit prin munca și dăruirea sa.
Poate că astăzi, mai mult ca oricând, ecoul muzicii sale continuă să se audă în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au prețuit. Unele cântece se încheie, dar ecoul lor rămâne pentru totdeauna.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Drum lin, Ovidiu!“, a transmis Ana Daria Ionescu Haidău, direct al Liceului de Arte din Târgu Jiu.