AcasăEvenimentMotociclist fără permis, băut și pe motocicletă neînmatriculată, depistat de polițiști

Motociclist fără permis, băut și pe motocicletă neînmatriculată, depistat de polițiști

Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat, pe strada Jiețe din municipiul Târgu Jiu, un bărbat de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente