PSD este dispus să participe la negocierile pentru formarea unui nou guvern, însă susținerea prin vot va depinde de programul de guvernare și de măsurile propuse pentru perioada următoare.
Senatorul de Gorj Cristinel Ion Rujan, președintele Comisiei Juridice din Senat, afirmă că unul dintre obiectivele noului Executiv trebuie să fie realizarea rectificării bugetare și adoptarea unor măsuri pentru echilibrarea situației economice și fiscale a României.
Potrivit acestuia, premierul desemnat, Luca Niculescu, va trebui să prezinte reprezentanților PSD programul de guvernare, iar social-democrații vor analiza măsurile propuse înainte de a decide dacă vor acorda votul de susținere.
„Partidul Social Democrat este deschis la discuții pentru formarea unui guvern cu puteri depline, care să realizeze rectificarea bugetară și să încerce să echilibreze economic și fiscal România. Prim-ministrul desemnat, domnul Luca Niculescu, va trebui să prezinte programul de guvernare la întâlnirea cu PSD, program care să schimbe direcția greșită abordată de premierul demis, Ilie Bolojan, altfel, cu toată disponibilitatea, nu vom putea gira prin vot un program păgubos pentru oameni și pentru țară.”, a declarat Cristinel Ion Rujan.
Senatorul de Gorj transmite că disponibilitatea PSD de a negocia nu înseamnă automat și susținerea viitorului Executiv. Decizia va fi luată în funcție de conținutul programului de guvernare și de măsurile care vor fi propuse pentru economie și finanțele publice.
Formarea noului guvern depinde, astfel, de rezultatul negocierilor dintre partidele politice și de obținerea sprijinului parlamentar necesar pentru învestirea Executivului.

