Madrid: patrimoniul viu al Gorjului curatoriat într-o expoziţie imersivă şi un mural de 80 de metri pătraţi, la 150 de ani de la naşterea lui Brâncuşi
Un mural de 80 de metri pătraţi, inspirat de o ie gorjenească cu altiţă, şi o expoziţie imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid şi Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuşi. Proiectul este organizat de Asociaţia Docuart, având Fundaţia WIN for ART drept coorganizator, şi se desfăşoară sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei. Tarom îl susţine în calitate de partener de mobilitate.
În perioada 14-17 octombrie 2026, Centrul Cultural „Nicolas Salmeron” din Madrid găzduieşte proiectul cultural „Gorjul. Constantin înainte de Brâncuşi”, o întâlnire între patrimoniu, artă contemporană şi diplomaţie culturală, care propune publicului român şi spaniol o perspectivă diferită asupra începuturilor celui considerat părintele sculpturii moderne.
În 2026 s-au împlinit 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi şi 145 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Spania. Proiectul se naşte la intersecţia celor două aniversări şi doreşte să aducă aproape comunităţii de români din Madrid, dar şi comunităţii spaniole, universul în care a crescut şi s-a format marele Constantin Brâncuşi.
O capsulă a lumii care l-a format pe Constantin
Ce a existat înainte de operă? Cum arăta lumea în judeţul Gorj la final de secol 19? Ce putem recupera din universul artistului care a intrat în istoria modernităţii, din anii lui la Hobiţa? Expoziţia este realizată la Centrul Cultural „Nicolas Salmeron”, în districtul Chamartin din Madrid. Instalaţia reuneşte scoarţe olteneşti, stâlpi de lemn proveniţi din case tradiţionale, precum şi o ie cu altiţă, gorjenească, cu o suprafaţă de peste 20 de metri pătraţi, cusută manual, „la zece mâini”, cu motive inspirate din imaginarul zonei în care s-a născut Brâncuşi.
„Nu ducem la Madrid operele lui Brâncuşi, ci lumea care le-a precedat: materia, obiectele, gesturile şi semnele printre care a crescut artistul. Gorjul nu este o cheie care explică opera sa, dar este locul în care s-a format sensibilitatea lui pentru materie, ritm şi formă”, declară Daniela Apostol, preşedinta Asociaţiei Docuart.
Obiectele nu sunt prezentate ca exponate etnografice izolate, ci sunt reunite într-o construcţie vizuală şi senzorială contemporană. Lemnul, pânza, firul şi semnul cusut compun o capsulă a unei lumi în care un copil putea intui deja „formă” şi sculptură în lucrurile care îl înconjurau, înainte de a cunoaşte sensul acestor cuvinte. Un fundal sonor inspirat din muzica locală veche, reinterpretată contemporan, leagă obiectele şi imaginile într-un spaţiu comun.
„Gorjul. Constantin înainte de Brâncuşi nu este o expoziţie a operelor lui Constantin Brâncuşi şi nici nu propune o legătură simplificatoare între obiectul tradiţional şi sculptura modernă. Proiectul aduce în prim-plan universul material, afectiv şi simbolic al Gorjului, privit ca matrice culturală a formării sale: un spaţiu în care materia, funcţia, gestul şi forma erau legate organic de viaţă”, spune curatorul expoziţiei, Andrei Făşie.
Ia care iese din expoziţie şi intră în oraş
Pictura murală – realizată în parteneriat cu „Asociaţia Hispano-Română Nuestras Costumbres” – de aproximativ 80 de metri pătraţi, executată pe un perete exterior al Centro Integrado de La Poveda din Arganda del Rey, transpune la scară monumentală un tablou semnat de artista română Roxana Irimia.
Lucrarea transpune la scară monumentală ia gorjenească cu altiţă din instalaţia de la Centrul „Nicolas Salmeron”, integrând motivele patrimoniului vestimentar românesc în spaţiul urban al unei importante comunităţi româneşti din Spania. Muralul este conceput ca o intervenţie artistică permanentă şi ca un instrument durabil de promovare a identităţii culturale româneşti în Spania. Lucrarea porneşte de la ia cu altiţă, element de identitate culturală al României şi Republicii Moldova, înscris în 2022 pe Lista reprezentativă a patrimoniului UNESCO, în urma unei candidaturi comune a celor două ţări.
„Pentru comunitatea românească din Spania, proiectul creează un context de reconectare cu identitatea de origine, dincolo de nostalgia convenţională sau de reprezentările folclorice simplificate. Patrimoniul este prezentat ca o resursă vie, capabilă să genereze forme artistice şi sensuri noi. Pentru publicul spaniol, proiectul deschide o cale de acces către cultura română prin intermediul unui artist universal şi al lumii culturale din care acesta provine. Brâncuşi devine nu doar un nume major al istoriei artei, ci şi punctul de intrare într-un teritoriu, într-o comunitate şi într-un patrimoniu european mai puţin cunoscut”, spune Valeriu Radulian, coordonator cooperare culturală România-Spania.

