Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au schimbat încadrarea juridică a faptei faţă de bărbatul de 30 de ani, din comuna Bolboşi, reţinut în urmă cu câteva zile, sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri. Asta pentru că amicul de pahar pe care l-a jucat în picioare a suferit grave leziuni care i-au pus viaţa în pericol, motiv pentru care anchetatorii au decis că merită să fie cercetat pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat.