Au dat peste 25 de amenzi şi au întocmit două dosare penale. Este bilanţul ultimei acţiuni a jandarmilor gorjeni pusă în aplicare pe raza judeţului Gorj.
Trei gorjeni au fost amendaţi pentru scandal, iar alţii doi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Alţi trei bărbaţi au fost amendaţi pentru că au consumat băuturi alcoolice în locuri publice, iar două amenzi le-au primit doi indivizi care au refuzat să-şi decline identitatea. Toate acestea au avut loc în timpul misiunilor executate în diferite localităţi ale judeţului, acolo unde jandarmii acţionează de obicei pentru menţinerea climatului de linişte. Valoarea amenzilor aplicate de jandarmi celor care au sfidat legea se ridică la peste 3.900 lei. „Un echipaj din cadrul Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil condus de un subofiţer jandarm, pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, pe raza comunei Peştişani, judeţul Gorj, a depistat la un bar din localitate un bărbat în vârstă de 34 ani, care deţinea şi difuza muzică ambientală de pe un număr de 20 C.D-uri, fără marcaj holografic sau « jachetă » de prezentare a operelor muzicale. În conformitate cu prevederile legii persoanei în cauză i s-au întocmit actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de mărfuri pirat şi comunicare publică de muzică ambientală de pe C.D-uri piratate”, a scos în evidenţă purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. Un alt echipaj al jandarmilor, pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a furturilor de produse petroliere din conducte, parcuri petroliere şi instalaţii aferente acestora, pe raza localităţii Căpreni, a depistat mai multe persoane, care deşi furau ulei industrial dintr-un parc petrolier. Au fost anunţaţi lucrători de poliţie, din cadrul Secţiei numărul 8 Poliţie Rurală Stoina, care au efectuat cercetarea la faţa locului cu privire la fapta comisă, care au ridicat probe şi contraprobe din recipienţii cu produs petrolier sustras, precum şi din în incinta parcului. Produsul petrolier a fost ridicat de la persoanele în cauză şi restituit părţii vătămate – S.C. OMV-PETROM S.A., pe bază de proces-verbal. Pe numele persoanelor implicate în furt a fost întocmit dosar penal sub acuzaţia de furt calificat.