În această seară de la ora 20.00, vicecampioana României, Pandurii se ia la trântă cu toată lumea. În primul rând cu adversarul care chiar dacă nu e de speriat, apoi vremea care este sufocantă, terenul, spectatorii şi nu în ultimul rând tradiţia. Toate acestea pot fi combătute, iar Pandurii trebuie în această seară să scrie o nouă pagină de istorie. O calificare tocmai în Ţara Sfântă ar fi echivalentul unui campionat câştigat pentru că oltenii nu doar că ar obţine calificarea dar ar obţine şi respectul!

