AcasăEvenimentAlcoolemie record la volan!

Alcoolemie record la volan!

A băut şi s-a urcat la volanul maşinii. A acroşat un alt autoturism şi a fugit de la locul faptei. În seara zilei de marţi, 24 septembrie 2013, orele 20:45, poliţiştii Biroului Rutier au fost sesizaţi de un participant la traficul rutier despre faptul că A.A.D., de 35 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Slobozia, din direcţia Runcu în direcţia Târgu-Jiu, a acroşat un autoturism care se afla parcat în afara părţii carosabile pe strada Slobozia, acesta părăsind locul faptei. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului parcat. La scurt timp poliţiştii l-au identificat în trafic pe conducătorul auto, testându-l cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente