Sâmbătă, două din echipele gorjene de prima ligă vor înfrunta Gaz Metan Mediaş. Echipa de fotbal va juca pe Stadionul Municipal împotriva celor de la Gaz Metan în cadrul etapei din Liga 1, în timp ce două ore mai târziu, cu începere de la ora 19.00 echipa de baschet va întâlni tot Gaz Metan Mediaş în Cupa României. Practic o dublă cu Mediaş din care gorjenii vor să iasă câştigători. „Chiar dacă sunt din Mediaş îmi doresc ca echipele noastre de la Târgu-Jiu să câştige. Nu va fi deloc uşor, dar putem realiza această victorie dublă”, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.

