Preşedintele Consiliului de Administraţie de la CS Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, l-a prezentat ca viitor manager general al clubului pe Liviu Andrei, subprefectul Capitalei. Condescu a menţionat că viitorul manager general se va ocupa inclusiv de relaţia cu presa, capitol la care clubul a fost „deficitar”.Liviu Andrei a menţionat că despre numirea sa în funcţie a purtat discuţii cu acesta, dar şi cu reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu şi ai Artego SA Târgu Jiu, care sunt asociaţi la Pandurii. Acesta a declarat însă că nu a avut nicio discuţie pe tema respectivă cu nimeni din partea Complexului Energetic Oltenia, finanţatorul principal de la Pandurii. CEO este reprezentat în AGA Pandurilor de către Ion Răuţ, director al companiei.