Timp de aproape o lună de zile gorjenii vor sta în Antalya la muncă
De obicei, Antalya este o destinaţie de vacanţă în sezonul estival. În acest moment nu este deloc sezon estival, ba din contră. Pandurii alături de alte zeci echipe de fotbal au luat drumul Turciei unde efectuează stagii de pregătire. Gorjenii nu se dezmint şi iarna se pregătesc în Antalya, Turcia fiind în continuare la modă pentru aceste stagii de pregătire. „Nu am plecat în vacanţă în Turcia, ci la muncă”, spune preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu.
Pandurii vor fi de astăzi cantonaţi în Turcia. Până pe 15 februarie cu o pauză de trei zile între cele două stagii de pregătire, gorjenii vor avea de tras printre palmieri cu briza mării în faţă. „Sperăm ca vremea să ţină cu noi, să nu avem parte de condiţii meteo nefavorabile. Acolo când vine furtuna nu mai poţi ieşi din hotel”, spune Pârvulescu. Oficialul pandurilor spune că echipa va avea parte de cele mai bune condiţii. „Nu ne facem griji că nu vom avea condiţii bune, ne dorim doar să fim scutiţi de probleme medicale. Este o perioadă destul de grea din viaţa fotbaliştilor, aceste cantonamente nu sunt deloc pe placul băieţilor. Dar, ei sunt conştienţi că această perioadă este una extrem de importantă şi de aceea nu-mi fac probleme că nu se vor pregăti. Avem băieţi cuminţi şi ascultători”, spune Eugen Pârvulescu.
Lot numeros în cantonament
Cristi Pustai a făcut lotul pentru Antalya şi a decis să ia mulţi jucători după el în cantonament. Deşi în campionat a menţionat că va păstra 22 de jucători, în Antalya sunt 28 de jucători. Adevărul este că cinci sunt tineri care nu vor juca la Pandurii în retur. Este vorba de doi portari, Negrilă şi Popescu, dar şi trei juniori, Piţian, Mărgărit şi Negrescu. Interesant este faptul că cel mai vechi accidentat din lotul pandurilor, Cornel Predescu a prins lotul pentru Antalya. Tot în Turcia este aşteptat şi Deividas Matulevicius, însă şi câţiva jucători care vor da probe. Este vorba de trei atacanţi, un brazilian care nu a mai jucat în Europa, dar şi de un atacant din liga a doua franceză.
Lotul pentru Antalya
Portari: Mingote, Stanca, D. Popescu, Negrilă-portari
Fundaşi: Ungurușan, Pleașcă, Erico, Bratu, Christou, Mamele, Momcilovic, Sipo
Mijlocaşi: Anton, Breeveld, Elton, Buleică, Ciucur, Distefano, Paulinho, Cristea, Predescu, Nicoară
Atacanţi: Shamsin, Alex dos Santos, Bud
Juniori: Pițian, Mărăgărit, Negrescu
Bud a semnat
Cristi Bud, atacantul care a plecat de la Gaz Metan Mediaş din postura de liber de contract a devenit pandur cu acte în regulă. Jucătorul a depus la comisii actele prin care a dovedit că cei de la Mediaş au rupt contractul cu el şi imediat după ce a fost declarat oficial liber a şi semnat cu Pandurii. „Cristi Bud este jucătorul nostru cel puţin până la vară. El, dacă va confirma are posibilitatea de a-şi prelungi contractul cu noi pe încă un sezon. În situaţia lui nu au fost nevoie de probe de joc, antrenorul Cristi Pustai cunoscându-l bine de pe vremea când cei doi erau la Mediaş”, a comentat Pârvulescu. Mai mult, jucătorul a şi fost luat în lotul de Antalya de către gorjeni.