spot_img
18.1 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 4, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCredeţi că vor ieşi la iveală neregulile din Spitalul Judeţean de Urgenţă...

    Credeţi că vor ieşi la iveală neregulile din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, în urma anchetei de la Ministerul Sănătăţii?

    Plecând de la axioma că nimic nu e perfect pe lume ce este în legătură cu activitatea umană, ea însăşi fiind subiectivă, sunt convins că orice control este condamnat să descopere ceva, deci se vor găsi nereguli. Dacă vorbim de sănătate, lista neregulilor poate fi redactată din Bucureşti, înainte de a se efectua controlul, fiindcă ce există în Târgu-Jiu, există în toată ţara, fără excepţie. Diferenţa constă în ambalajul în care sunt ascunse aceste nereguli, de „indicaţia” dată de cei de la centru, de efectele asupra actorilor incriminaţi, de mizeria din spatele reclamaţiilor şi interesul reclamagiilor lipsiţi de expertiză în domeniu. Sistemul sanitar este domeniul care lucrează cu sănătatea şi viaţa omului, iar analizele medicale sunt determinante în deciziile medicilor, aşa că, personal, refuz să cred că s-au dat buletine false pe baza cărora medicii au prescris tratamente. E posibil să se fi strecurat sporadic câteva gesturi caritabile, că oameni suntem, dar nu la nivelul bombei fumigene care a pus pe gânduri toată ţara. Cel care a recurs la acest „112” provocând o alarmă falsă trebuie să plătească daune de imagine toată viaţa. Acum, după ce se vor convinge de adevăratele nereguli, ele trebuie mediatizate mai mult decât vestea proastă, care deja a produs efecte de neîncredere în populaţie. Există un proverb românesc care se potriveşte în acest caz: „Un prost aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi se chinuie s-o scoată”. În acest caz e vorba de mii de înţelepţi şi nu ştiu în cât timp o vor scoate. Eu am încredere în personalul laboratorului acuzat şi afectat, prin diversiunea celor interesaţi de privatizarea laboratorului. Nicu Bercea

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!