Echipa antrenată de Florin Nini pierde meci după meci pe final de joc
Echipa de baschet pregătită de antrenorul echipei naţionale de fete a României, Florin Nini, Energia are reale probleme. Este vorba de finalurile de joc, unele care ratate de fiecare dată. „Sunt supărat. Sunt şase meciuri din acest campionat pe care le-am pierdut pe final. Mă întreb unde eram dacă am fi câştigat aceste jocuri. Dar nu le-am câştigat, le-am pierdut. O să facem o analiză după meciul de luni de la Timişoara, un meci foarte important pentru noi”, spune preşedintele Energiei, Laurenţiu Răuţ. Ultima boacănă a Energiei a fost în deplasarea de la Piteşti. Acolo, oltenii s-au bătut din nou singuri datorită unui joc pe final de meci haotic lipsit de viziune. Din nou, Darby a fost cel care şi-a asumat responsabilitatea ultimei aruncări şi a ratat deşi se ştie că aruncarea de la distanţă nu e punctul său forte. În fine, Energia a mai avut ocazia să încheie meciul o dată, dar Watson a făcut paşi, aşa că a pierdut mingea pe final. Energia a pierdut cu 87-84 după o repriză de prelungiri şi îşi îngreunează drumul spre play-off.
Vin şedinţele
Săptămâna viitoare, Energia are meci la Timişoara, luni seara de la ora 19.30 contra celor de la BC Timişoara, în direct pe Digi Sport. Apoi, baschetbaliştii şi stafful tehnic vor avea pateu de o şedinţă la care vor participa şi cei care dau bani. „Va trebui să avem o discuţie după meciul de la Timişoara”, spune Răuţ. Mai mult ca sigur, Kostas Kakaroudis va părăsi Energia în zilele următoare, aşa că o primă măsură va fi luată.