spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateGORJ: 568 de sancțiuni contravenționale, aplicate de Poliția Rutieră într-o săptămână

    GORJ: 568 de sancțiuni contravenționale, aplicate de Poliția Rutieră într-o săptămână

    În perioada 08 -10 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au acționat, pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, cu accent deosebit pe combaterea încălcării regimului legal de viteză, depășirii interzise și conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

    În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 568 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 260.000 de lei, din care 265 pentru depășirea limitei legale de viteză, 4 pentru conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului, 6 pentru depășire interzisă, 278 pentru alte abateri rutiere, iar 15 au fost aplicate pentru încălcarea altor acte normative, în afara OUG 195/2002 privind privind circulația pe drumurile publice.

    Ca măsuri complementare, au fost reținute 58 de permise de conducere (42 viteză, 4 alcool, 6 depășire, 6 alte abateri).

    De asemenea, au fost constatate în flagrant delict 4 infracțiuni în domeniul circulației rutiere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: