Afișe rupte la Mușetești! Ce a făcut primarul Băban Cosmin

0
375

Mai multe afișe electorale au fost rupte pe raza comunei Mușetești. Primarul PSD a reacționat, iar o persoană vinovată a fost amendată. Asta după ce a fost sesizată Circumscripția Electorală Locală Mușetești.

„În calitatea mea de primar, cetățean și om, îmi reafirm angajamentul de a respecta și de a aplica legea în mod egal și corect pentru toți membrii comunității noastre, indiferent de afilierea lor politică. Legea și respectul față de cetățeni nu sunt opționale și nu pot fi negociate. În acest context, a tolera distrugerea afișelor electorale ar însemna să trădez încrederea pe care cetățenii acestei comune mi-au acordat-o pentru a asigura un mediu just și respectuos pentru toți. Astăzi îmi cereți să închid ochii pentru o distrugere de afișe electorale. Mâine, poate că mi se va cere să închid ochii la un act de agresiune fizică asupra unui cetățean care nu votează conform opțiunilor politice pe care le susțineți. Aceasta este o cale pe care nu o pot accepta. Respectarea legii nu este o alegere, ci o obligație fundamentală, pe care mi-am asumat-o și pe care o voi îndeplini cu fermitate”, a transmis primarul Băban.

„Vă asigur că voi continua să îmi îndeplinesc responsabilitățile cu integritate și în interesul tuturor cetățenilor comunei noastre. Vă îndemn să respectați, la rândul dumneavoastră, regulile și să contribuiți la menținerea unui climat de respect și legalitate”, a completat primarul Cosmin Băban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.