spot_img
21.7 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 14, 2024
Altele
    AcasăActualitateAparatura Spitalului Județean de Urgență, verificată de Agenției Naționale a Medicamentului

    Aparatura Spitalului Județean de Urgență, verificată de Agenției Naționale a Medicamentului

    Toată aparatura medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost verificată, săptămâna trecută de o comisie formată din reprezentanți ai Agenției Naționale a Medicamentului. Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu așteaptă să primească buletinul de verificare. „În perioada 4-8.11.2019, o comisie formată din reprezentanți ai Agenției Naționale a Medicamentului a fost prezentă în spital în vederea verificării întregii aparaturi și emiterea buletinelor de verificare. Vizita de verificare s-a încheiat, urmând să ne trimită vizita de verificare pentru aparatele la care au fost făcute verificări“, a spus Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

    Se vor emite buletine de verificare

    Corpul de control al Ministrului Sănătății a constatat o serie de probleme la aparatura medicală, în urma controlului din primăvara acestui an și a solicitat efectuarea de verificări. Multe dintre aparate nu aveau asigurată mentenanța. Verificările s-au efectuat în baza raportului de control. „În urma Raportului corpului de control avem ca măsură și emiterea buletinelor de verificare pentru toate aparatele existente în structura spitalului de către Agenția Națională a Medicamentului“, a mai precizat Dumitru Vienescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!