Centrul de Transfuzie Sanguină Gorj face un apel urgent către populație pentru donarea de masă trombocitară, necesară în tratarea pacienților aflați în stare gravă.
Potrivit reprezentanților instituției, este nevoie de donatori care au grupele sanguine O (I) Rh negativ sau pozitiv și A (II) Rh negativ sau pozitiv, aceste componente fiind esențiale în intervenții medicale critice.
Trombocitele joacă un rol vital în coagularea sângelui și sunt utilizate frecvent în cazul pacienților supuși unor intervenții chirurgicale complexe, în tratamente oncologice sau în situații de hemoragii severe.
Reprezentanții centrului precizează că persoanele care se încadrează în grupele solicitate sunt așteptate la sediul din Târgu Jiu, unde vor beneficia de prioritate la recoltare, fără timp de așteptare, având în vedere urgența cazurilor.

