AcasăActualitateAutoritățile cer accelerarea proiectelor finanțate prin Programul Tranziție Justă în Gorj

Autoritățile cer accelerarea proiectelor finanțate prin Programul Tranziție Justă în Gorj

Implementarea proiectelor finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă a fost analizată în cadrul unei întâlniri de lucru desfășurate la sediul Consiliului Județean Gorj. Reprezentanții administrației județene și ai ADR Sud-Vest Oltenia au discutat despre gradul de absorbție a fondurilor europene, stadiul proiectelor aflate în derulare și măsurile necesare pentru accelerarea investițiilor și evitarea pierderii finanțărilor.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat apelurile dedicate IMM-urilor și microîntreprinderilor, sprijinul pentru start-up-uri și întreprinderi sociale, dezvoltarea parcurilor industriale, programele de formare profesională, renovarea energetică a blocurilor, investițiile în energie regenerabilă pentru gospodării și proiectele de transport public nepoluant.

Programul Tranziție Justă reprezintă unul dintre principalele instrumente de finanțare destinate județului Gorj, având ca obiectiv sprijinirea mediului de afaceri, crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea unor alternative economice pentru comunitățile afectate de restructurarea sectorului energetic.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente