spot_img
Altele
    AcasăActualitateBilanţ la investiţii

    Bilanţ la investiţii

    Bilanţ de sfârşit de an mulţumitor, pentru reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu! 8 proiecte în valoare de aproximativ o mie de miliarde de lei vechi şi derulate prin Programul Operaţional Regional au fost finalizate, în acest an. Proiectele au contribuit la modernizarea şi dezvoltarea oraşului.

    Atragerea de fonduri europene a făcut posibilă finalizarea celor opt proiecte propuse de municipalitate, în 2013 şi asta decoarece bugetul local nu ar fi permis realizarea acestor investiţii. Autorităţile locale au avut în vedere modernizări, reabilitări, dar şi dezvoltări ale unor zone din municipiu. Trăgând linie şi adunând, reprezentanţii primăriei se declară mulţumiţi de numărul proiectelor realizate până la finalul acestui an. Cuantumul sumei alocate pentru realizarea celor opt proiecte se ridică la nici mai mult, nici mai puţin de o mie de miliarde de lei vechi. Printre proiecte s-au aflat: realizarea drumului de rocadă, modernizarea infrastructurii în 8 zone şi localităţi componente, cum ar fi Preajba, Slobozia şi Bârseşti. 2013 a fost un an bun şi pentru lucrările de infrastructură din 5 cartiere. De asemenea, au fost amenajate 3 centre sociale în clădirile în care pe vremuri fucţionau centralele termice de cartier şi au fost montate de sisteme de supraveghere în 12 unităţi şcolar din municipiu. „Astăzi am pus punct a opt proiecte derulate prin Programul Operaţional Regional, proiecte în valoare de aproximativ o mie de miliarde de lei vechi, proiecte prin care am realizat, la nivel de municipiu, după cum cunoaşteţi, drumul de rocadă, modernizarea infrastructurii în 8 localităţi componente: Preajba, Ursaţi, Slobozia, Mărgăritarului, Ana Ipătescu, etc, modernizarea infrastructurii în 5 cartiere noi construite”, a declarat primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Chiar dacă în anul 2007, când au fost demarate aceste proiecte se considerau a fi investiţii îndrăzneţe, rezultatele finalizării acestora în 2013 sunt mulţumitoare. „Putem să spunem că acest pachet, astăzi, încheie programul de finanţare 2007-2013, un pachet care, dacă ne întoarcem în urmă, pronunţam timizi anumite sume, iată că acum putem să spunem că cele peste 25 de milioane de euro obţinute prin programele elaborate de Primăria Târgu-Jiu nu au făcut decât să încheie cu succes şi să discutăm de un grad de absorbţie de 100% pe acest plan integrat”, a spus directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu, Marius Ionescu. Acest plan integrat a creat, totodată, premisele de a putea stabili o nouă strategie de modernizare şi dezvoltare a Municipiului Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: