spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateCabanierii din Rânca vor să-şi facă dreptate!

    Cabanierii din Rânca vor să-şi facă dreptate!

    Cabanierii din Staţiunea Montană Rânca au ajuns la limita răbdării, aceştia declarându-se total nemulţumiţi de faptul că în weekend-ul în care a nins mult în staţiune, drumul de acces către zona montană a fost închis. Proprietarii de pensiuni şi cabane se vor constitui într-o asociaţie, pentru a-şi face dreptate.

    Ninsorile abundente căzute în ultimele zile, dar şi închiderea drumului de acces către staţiunea montana Rânca au creat mari nemulţumiri cabanierilor. Revoltaţi că după trei weekend-uri fără zăpadă, acum când ar fi trebuit să se bucure de clienţi, nu s-a dat drumul la circulaţie, cabanierii vor să-şi facă dreptate. Aşa se face că în urma discuţiilor purtate ieri, o parte din proprietarii de cabane şi pensiuni vor să se asocieze şi să poarte discuţii cu autorităţile, pentru a se evita pe viitor astfel de situaţii. „Trei weekend-uri nu a fost zăpadă şi acum când a nins şi a fost atât de frumos, aveam turişti care şi-au făcut rezervări, dar care nu au fost lăsaţi să urce în staţiune. Activitatea noastră turistică şi de cazare a fost grav afectată. Puteau să dea drumul la maşini, însoţite de utilaje. Ne vom constitui într-o asociaţie şi ne vom angaja un avocat pentru că nu se poate aşa ceva”, a declarat unul din cabanieri. Revolta acestora este atât de mare, încât s-a ajuns a se crede că ar fi vorba şi de anumite interese, pentru ca turiştii să se îndrepte spre alte staţiuni montane. „Nu se poate aşa ceva, ca cei de la Bucureşti să ţină drumul închis. Poate că există interese, pentru ca turiştii să se ducă spre Straja sau Valea Prahovei, la ski. Au fost ani cu viscol, am făcut faţă situaţiei şi nu a fost tragedia chiar atât de mare”, a mai completat cabanierul în cauză. În prezent, turiştii pot ajunge în zona montană Rânca şi se pot bucura de sporturile de iarnă, drumul de acces fiind redeschis de ieri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: