Copiii care ajung să fie audiați în sediile Poliției Rovinari și Târgu Cărbunești vor beneficia de acum de spații dedicate, special amenajate pentru a le oferi un mediu sigur și prietenos. Camerele au fost decorate cu desene realizate manual chiar de o polițistă, transformând încăperile într‑un loc mai cald și mai puțin intimidant pentru cei mici.
Potrivit reprezentanților instituției, aceste spații au fost create pentru a reduce stresul și emoțiile asociate procedurilor judiciare, astfel încât minorii să poată discuta cu anchetatorii într‑un cadru adaptat nevoilor lor.
„Poliția Română acordă o atenție deosebită protecției și sprijinirii minorilor implicați în proceduri judiciare. Camerele special amenajate sunt concepute pentru a oferi un mediu sigur, prietenos și adaptat copiilor”, au transmis polițiștii.
Un element aparte îl reprezintă picturile realizate de Corina Merfu, polițistă în cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, care a contribuit la transformarea încăperilor în spații primitoare, cu personaje și culori menite să îi ajute pe copii să se simtă în largul lor.
Polițiștii subliniază că astfel de inițiative pun în prim‑plan interesul superior al copilului, oferind condiții care să faciliteze comunicarea și să reducă impactul emoțional al audierilor.

