spot_img
17 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 8, 2024
Altele
    AcasăActualitateCăpitanul Neferescu, "Cetățean de Onoare" al localității Tismana

    Căpitanul Neferescu, „Cetățean de Onoare” al localității Tismana

    Consiliul Local Tismana i-a conferit titlul de ,, Cetățean de onoare” postmortem cpt. Ion Neferescu.

    ,,Decernarea titlului de cetățean de onoare a Cpt. Ioan Neferescu, în ședința ordinară de Consiliul Local din data de 25.07.2024. inițiatorul proiectului sunt eu, iar participarea unor personaje marcante au făcut mărire acestui eveniment.

    Aș exemplifica nepoatele cpt. Ioan Neferescu din București care în fiecare an nu uită să treacă pe la casa părintească, devenită celebră, pe dnii. (…) Ungureanu Mihai Aristotel profesor universitar doctor, Gabriel Popeangă fost director general al Finanțelor Publice, alte oficialități locale și județene” , este mesajul transmis de Costel Probaji, consilier local.

    Ion Neferescu a fost un erou al Primului Război Mondial, care a stat în închisorile comuniste.

    ,,Născut în 1889, într-o familie de învățători, Ion Neferescu duce mai departe tradiția devenind un îndrumător al cunoașterii slovelor pentru copiii din Tismana. Participă la Marele Război luptând pe fronturile din Valea Jiului, munții Carpați, Ardeal și ia parte la bătăliile de la Mărăști și Mărășești unde vitejia și devotamentul său aduc mari pierderi dușmanului. Fiind comandant al Companiei a 11-a, la Mărăști, în 11 iulie 1917 atacă cu eroism o fortificație inamică pe care o cucerește și ia ca prizonieri 53 de soldați germani iar apoi, ajungând pe dealul Teiuşului, capturează împreună cu unitatea sa o întreagă baterie de obuziere germane de 100mm. Pentru faptele sale de vitejie avea să primească cea mai înaltă distincție militară de război a României, ordinul Mihai Viteazul. Pe lângă: Virtutea Militară, Crucea de Război ( Franceză) și Coroana României, Ion Neferescu, după terminarea războiului, primește medalia Răsplata Muncii pentru serviciile aduse învățământului și Medalia Peleș, la serbarea semicentenarului palatului. În 1921, Ion Neferescu și un alt erou al locului, căpitanul Nicolae Patraşcoiu, în ovațiile bucureștenilor, au condus cu o fastuoasă ceremonie pe străzile capitalei, un alai ce însoțea două dintre tunurile capturate de gorjeni la Mărăști și Arsuri-Schela ce s-a alăturat convoiului funerar ce transporta la Târgu Jiu osemintele Ecaterinei Teodoroiu, căreia cele două tunuri aveau să-i străjuiască pentru o bună bucată de timp mormântul din fața Primăriei. Verticalitatea, influența și atenția acordată de Casa Regală a României eroului Ion Neferescu n-au fost pe placul comuniștilor și, împreună cu cumnatul său Nicola Chițiba, și el învățător și un dârz patriot, au fost închiși în temnițele roșii ale regimului de tristă amintire. Dacă, pentru cumnatul sau, perioada de detenție a fost una mai scurtă, lui Neferescu n-au putut să-i treacă cu vederea onorurile și atenția de care se bucurase din partea regalității și, astfel, unul dintre eroii neamului românesc sfârșește în chinuri la închisoarea din Văcărești, în 1953. Nu se știe unde a fost înmormântat sau dacă a avut parte de o înmormântare…Familia a primit doar o înștiințare pentru a veni să-i ridice lucrurile și să i se elibereze certificatul de deces. În acest fel, cu o cruntă josnicie a mai fost curmată încă o viață închinată neamului cu multe sacrificii, demnitate și curaj, în criminalele temnițe ale comuniștilor…”, se arată pe site-ul targujiuodinioară.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!