spot_img
21.9 C
Târgu Jiu
luni, iulie 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateCe spune tânărul din Târgu Jiu care suține că a fost lovit...

    Ce spune tânărul din Târgu Jiu care suține că a fost lovit de mascați în timpul unei percheziții

    Tânărul de 27 de ani, din Târgu Jiu, spune că a rămas singur cu mascaţii preţ de minute bune și că ar fi fost lovit. Polițiștii de la trupele speciale din Brașov au descins la locuința acestuia, căutându-l pe fratele lui, implicat într-o rețea de fraude informatice.

    „Au început să tăbare cu pumni, picioare, cu ce s-a putut, plus de asta ziceau să fiu calm, să nu mai fiu recalcitrant și eu chiar nu mă opuneam”, a povestit Radu Bodislav pentru Stirileprotv.ro.

    Andra Borcan, prietena bărbatului, a fost martoră la tot ce s-a întâmplat: „Eu când m-am băgat între ei ca să nu îl lovească, m-au scos de pe hol, m-au pus pe scară și mă țineau de mâini și de picioare și atunci mi-a venit foarte rău, cred că am leșinat câteva secunde”.

    „Prezenta multiple contuzii și excoriații“

    Radu Bodislav a mers la Spitalul Județean de Urgență. „Acesta prezenta multiple contuzii și excoriații. A fost trimis la un consult neurologic, dar nu a avut nevoie de internare, plecând acasă cu recomandări”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Tânărul a depus o plângere penală, iar polițiștii au deschis o anchetă: „La data de 27 iunie 2024, ora 19:03, polițiștii din Gorj au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 43 de ani, din Târgu Jiu, cu privire la faptul că nepotul său, în vârstă de 27 de ani, ar fi fost agresat în timpul unei percheziții efectuate la domiciliul său, care a avut loc în dimineața aceleiași zile.

    La domiciliul bărbatului a fost efectuată o percheziție domiciliară, într-o cauză penală aflată sub instrumentarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

    Din primele verificări, tânărul ar fi împiedicat organele de cercetare la fața locului să își desfășoare atribuțiile de serviciu, acesta fiind încătușat și evacuat din locuință pe parcursul continuării percheziției domiciliare.

    În seara de 27 iunie 2024, în jurul orei 20:00, bărbatul a solicitat să fie transportat la o unitate spitalicească, în vederea acordării de investigații medicale de specialitate.

    Din dispoziția conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Compartimentului Control Intern și Poliția Municipiului Târgu Jiu.

    În continuare, sunt efectuate verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului“ este comunicatul IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!