O nouă grădiniță va fi amenajată în apropiere de municipiul Târgu Jiu. Compania Națională de Investiții a alocat sumele necesare pentru construirea unei grădinițe la Copăcioasa, în cadrul sediului fostei școli din localitate. Se are în vedere reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii, urmând să fie schimbată și destinația din școală în grădiniță.
Astfel, părinții vor avea unde să își înscrie copiii și să nu mai facă naveta la grădinițele din comuna Scoarța sau din Târgu Jiu. Bugetul alocat de Compania Națională de Investiții este de peste 3,6 milioane de lei. Suma acoperă serviciile de proiectare, asistența tehnică și execuția lucrărilor. Proiectarea va trebui să fie gata în 2 luni de zile, iar lucrările în 12 luni.

