spot_img
13.1 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăActualitateComasarea, bat-o vina!

    Comasarea, bat-o vina!

    Comasarea este o soluţie pentru şcolile din judeţ, dar numai în localităţi unde efectivele de copii sunt mult diminuate. Altfel, anumite clase pot rămâne aşa cum sunt, de sine stătătoare. Declaraţia aparţine inspectorului şcolar general Ion Işfan care la „Punctul pe I” a subliniat care ar fi şi rezolvarea situaţiei în mediul rural.

    Şeful ISJ asigură din start de un lucru, este foarte atent la efectivul de copii din mediul rural. A purtat discuţii cu primarii din Lihuleşti unde de la anul şcolar următor, vor ajunge să înveţe elevii de clasa a V-a de la altă şcoală cu puţini copii. Pentru clasele mai mari, o soluţie ar fi continuitatea, şi astfel vorbim de clase stătătoare. „Spre exemplu la clasa a V-a, la Lihuleşti, unde am discutat cu autorităţile situaţia. Efectivele de copii de la clasele a VII-a şi a VIII-a, care le avem pe lege, de 13, 15 copii ne permit să mergem în continuare, dar cei de la clasa a V-a care sunt acum într-o localitate vecină, se vor alătura mai târziu celor de la Lihuleşti”, a declarat Ion Işfan, şeful ISJ Gorj. La şcoala din Cerna-Sat nu învaţă mai mult de şapte elevi, o altă situaţie delicată. Dar este şi un exemplu de cum se poate gestiona problema fără comasare. „Sunt trei copii aici, la 70 de kilometri de Padeş, dar legea nu ne permite mutarea celor din învăţământul primar”, a mai spus Işfan. Şcolile din mediul rural sunt mai expuse la comasare, dar decizia se va lua pe parcursul analizării situaţiilor care va decide şi soluţia potrivită, pusă în practică din anul şcolar 2013-2014.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: