Instituţiile de învăţământ din Gorj vor avea parte, în această perioadă, de vizita mai multor echipe de control formate din angajaţi ai Instituţiei Prefectului. Astfel, aceştia vor verifica starea în care se prezintă şcolile înainte de începerea noului an şcolar.
În perioada 4 – 8 septembrie se desfăşoară acţiuni de control în unităţile şcolare de pe raza judeţului. Echipe formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Consiliului Județean Gorj, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Şcolar Judeţean și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, efectuează, începând de ieri, controale la unităţile de învăţământ din Gorj. Principalele obiective urmărite vizează atât condiţiile igienico – sanitare, cât şi documentaţiile, autorizaţiile sanitare, pentru a se constata dacă şcolile se încadrează în standardele normale de funcţionare din punct de vedere sanitar.
Verificările au început ieri pe traseele: Târgu-Jiu – Scoarța – Săcelu – Crasna – Novaci – Bumbești Pițic – Polovragi – Alimpești – Roșia de Amaradia – Prigoria – Albeni – Bengești Ciocadia – Târgu-Jiu; Târgu-Jiu – Târgu-Cărbunești – Licurici – Hurezani – Logrești – Bustuchin – Căpreni – Stejari – Stoina – Crușeț – Dănciulești – Berlești – Târgu-Jiu şi vor continua astăzi şi luni.