spot_img
15 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateCutremur în Târgu-Jiu

    Cutremur în Târgu-Jiu

    Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj au desfășurat, ieri, un exercițiu de simulare a unui seism, la Facultatea de Drept a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Scenariul simulării a presupus producerea unui cutremur puternic. Pompierii au vrut să verifice dacă gorjenii ştiu cum să reacționeze în astfel de situații-limită.

    Întreg scenariul a fost pus la punct de către reprezentanţii I.S.U. Gorj. Echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, reprezentanţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi ai Crucii Roşii şi ai Garnizoanei Târgu-Jiu au fost prezenţi, ieri, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” pentru a face o demonstraţie de seism. Câţiva studenţi, dar şi cadre universitare din cadrul facultăţii şi-au intrat în rolurile de victime ale cutremurului. Astfel, după ce s-a dat alarma de cutremur, studenții au aşteptat, calmi, fluierul de evacuare al colegilor lor, care au condus operațiunea. De asemenea, bilanţul şi concluziile vor fi trasate până la finele acestei săptămâni. „Mă consider mulţumit de modul în acre s-a desfăşurat exerciţiul şi-i rog pe şefii instituţiilor care au participat la acest exerciţiu, care au fost şi arbitrii, să tragă concluziile necesare şi să ne comunice în scris până vineri, concluziile lor şi ceea ce consideră că trebuie făcut în continuare pentru îmbunătăţirea activităţii”, a declarat Liviu Dumitraşcu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Şi managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Dan Vâlceanu a declarat că „astăzi s-a desfăşurat un exerciţiu de simulare a unui cutremur cu mai multe victime dintre care două cu atac de panică şi restul au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe. În mare, acest exerciţiu s-a desfăşurat în mod normal. Urmează ca la bilanţ să vedem dacă într-adevăr se constată deficienţe sau nu. Una peste alta, consider că acest exerciţiu este benefic şi constructiv pentru toată lumea”. Autorităţile judeţene pun accentul pe iniţierea a astfel de acţiuni pentru ca gorjenii să ştie ce trebuie făcut în cazuri extreme de cutremure. Organizarea acestor simulări este esenţială pentru cetăţenii din Gorj. „Este foarte importantă pentru noi siguranţa cetăţenilor”, a declarat prefectul judeţului Gorj, Claudiu Radu Teodorescu.

    Gorjenii, receptivi

    Acţiunea desfăşurată în forţă, ieri, în Municipiul Târgu-Jiu a atras atenţia publicului, având un rol educativ pentru gorjeni. Unii dintre ei au văzut doar la televizor astfel de simulări şi apreciază iniţiativa instituţiilor abilitate. „Este binevenită această acţiune, pentru că în stare de urgenţă nu se ştie ce se poate întâmpla. Mi se pare ceva corect”, a spus un gorjean. Chiar dacă sunt în etate, unii gorjeni au cules informaţii despre cum trebuie să acţioneze în cazul unui cutremur, din mass-media. „Este foarte binevenit acest exerciţiu. Populaţia trebuie să afle cum să se mobilizeze, cum să apere, să se adăpostească unde trebuie ca să nu fie victime. Eu am tot văzut la televizor că terbuie să te adăposteşti în locuri care nu prezintă pericole, să nu cobori pe scări că acestea sunt foarte vulnerabile”, a menţionat o târgujiancă. Cutremurele produse în ultima vreme la nivelul ţării noastre au determinat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să organizeze astfel de acţiuni.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: