spot_img
Altele
    AcasăActualitateData bursei pentru Spania, nemodificată!

    Data bursei pentru Spania, nemodificată!

    Reprezentanţii AJOFM Gorj au anunţat printr-un comunicat de presă că data organizării Bursei locurilor de muncă vacante în Spania nu s-a modificat, respectiv aceasta va avea loc în perioada 28-29 ianuarie. Asta după ce anumite persoane care se dădeau drept angajaţi ai instituţiei, au împărţit pliante prin care dezinformau cetăţenii.

    „Anunţăm pe această cale persoanele din judeţul Gorj că Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, prin serviciul de ocupare EURES, nu a schimbat data în care se organizează la Târgu-Jiu bursa locurilor de muncă pentru locurile de muncă vacante în Spania, ca şi lucrători în agricultură- culegătoare de căpşuni, primite din partea firmei SUREXPORT COMPANIA AGRARIA SL. Aceasta se organizează tot în perioada 28-29 ianuarie 2015 şi pentru aceste locuri de muncă nu se percepe nici un fel de comision”, se arată în comunicatul transmis de AJOFM Gorj. Mai mult decât atât, persoanele interesate să participe la această bursă sunt sfătuite să nu ţină cont de alte informaţii decât cele prezentate de AJOFM Gorj. „Rugăm persoanele deja înscrise pentru bursa din perioada 28-29 ianuarie 2015 să nu ţină cont de anunţul pe care îl dau anumite persoane care se dau drept angajaţii agenţiei noastre prin care se comunică schimbarea datei bursei. Aceste persoane nu sunt angajaţii AJOFM Gorj şi nu au nicio legătură cu agenţia noastră”, transmit reprezentanţii AJOFM Gorj. Persoanele care doresc informaţii despre bursa organizată de AJOFM Gorj trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Gorj din Târgu-Jiu, strada Lt.Col. Dumitru Petrescu nr.1.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: